ma numesc marius gadalean i m-am apucat sa fac un site pt protejarea naturii si promovarea romaniei pt ca ma vazut ca multi spunem ca faem si dregem dar nu miscam un deget. in speranta ca voi aduna un nr mare de membri atunci sint sigur ca vom pune in miscare o mica rotita din angreanj
va multumesc voua ,celor ce va inscrieti pe acest site ,inseamna ca va pasa de soarta naturii si nu in ultimul rand de soarta tarii noastre ROMANIA

semnat marius gadalean
Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

ROMANIA - DIAMANTUL EUROPEI Hublist Romania Lista dc++ odc huburi romanesti


 

satul romanesc

Arhitectura populara romaneasca se caracterizeaza in primul rand prin ingeniozitate, prin diversitatea solutiilor gasite pentru diferite probleme, prin eleganta liniilor si echilibrul volumelor.

Gospodariile sunt construite diferit, in functie de clima, de ocupatie, dar si de starea social-economica a celor care le locuiau. De exemplu, in regiunile pastoral-agricole, apar gospodariile cu curte dubla, iar in cele cu sate imprastiate, unde ocupatia predominanta este pastoritul si cresterea vitelor, casele au ocol intarit, asemanandu-se unor cetati in miniatura.

Caracteristicile geografice se regasesc si in arhitectura caselor � la munte casele au acoperisuri inalte, cu pante inclinate; la campie, in schimb, acoperisul imita pantele domoale ale reliefului.

Materiale de constructie

Materialele de constructie difera de la o regiune la alta: se foloseste lemnul de brad, stejar, fag, (padurile imense care acopereau in trecut suprafata Romaniei constituind principala sursa de materie prima pentru arhitectura taraneasca), dar si piatra, pamantul batut sau amestecat cu paie si pleava si folosit sub forma de bulgari sau chirpici, caramizile etc.

Arhitectura populara este in primul rand (mai ales in regiunile mai inalte) o arhitectura a lemnului. De aceea, din cauza perisabilitatii materiei prime, cele mai vechi monumente de lemn nu depasesc 400 de ani.

Tipuri de locuinta

bordei
Bordeiul este cea mai veche forma de locuinta, ramasa din vremuri preistorice si cunoscuta in majoritatea tarilor europene. In regiunea de campie bordeiul era o prezenta obisnuita, fiind intalnit atat la taranimea instarita, cat si la conacele boieresti sau chiar la biserici. In sudul Olteniei, unde bordeiul se construia in intregime din lemn de stejar, pretul sau era mai mare decat al unei case aflate la suprafata solului.

Bordeiele se intalneau in special in campia Dunarii. Cu timpul, ele au inceput sa fie folosite doar de oamenii saraci, care scobeau pamantul fara a mai aseza scheletul de lemn, care era inlocuit cu un perete de nuiele.

intrarebordei
La intrare se afla o prima camera (garlici), in panta, care ducea pana la nivelul incaperilor. In camera imediat urmatoare se afla vatra. In loc de cuptor se folosea testul, un capac rotund si adancit din lut (rar din piatra sau tuci), fabricat de femei in timpul unei sarbatori speciale numita �repotinul testelor�. Sub acesta se facea focul. Dupa ce se incingea, testul era asezat peste alimentele ce urmau a fi gatite, punandu-se jar deasupra si imprejurul sau.

Din camera principala se deschideau lateral incaperi folosite drept camara (sau chiar grajd) si odaie de locuit. Odaia de locuit era incalzita printr-o soba oarba, focul facandu-se intr-o gaura ce pornea din vatra camerei principale. Paturile erau asezate de-a lungul peretilor.

Unele bordeie aveau chiar cinci camere, din cele doua laterale deschizandu-se alte doua.

Acoperisul bordeiului era facut din paie si pamant.

Casa, construita la suprafata solului, are particularitati diferite de la o zona la alta, amintind uneori de antichitate, alteori de popoarele cu care romanii au intrat in contact de-a lungul istoriei.

Incaperile obisnuite ale casei taranesti erau tinda, camera de locuit, camara, camera curata, podul si pivnita. Fiecare incapere avea de obicei mai multe functii. Viata de familie se concentra de regula in jurul incaperii in care se afla focul, care dadea caldura, cu ajutorul caruia se preparau alimentele si care asigura lumina in timpul noptii. La casele vechi in incaperea cu vatra locuia intreaga familie.

Tinda constituia camera de trecere, adapostind in unele zone si cuptorul de paine sau vatra libera, caz in care era folosita ca bucatarie. In multe parti ale Romaniei, in tinda se depozitau obiectele de uz gospodaresc si unele provizii. Tinda e folosita uneori si pentru locuit, insa paturile apar aici destul de rar. In casele vechi, podeaua tindei era facuta din pamant batut si lipit, formand o pardoseala neteda ce se lipea in fiecare saptamana, pentru a se asigura intretinerea sa in bune conditii.

In odaia de locuit se afla de obicei vatra, (atunci cand nu se afla in tinda) sau la casele cele mai vechi, cuptorul.

In camara, numita si celar in Oltenia, Muntenia si Moldova, se depozitau uneltele de munca, alimentele si instrumentele folosite la industria casnica textila.

Incepand cu secolul al XIX-lea in structura casei taranesti este inclusa si odaia curata (numita si �odaie frumoasa�, �casa curata�, �casa mare�, �casa buna�, �odaia din sus�), in care se pastrau cele mai frumoase mobile si tesaturi. Aceasta era folosita ocazional, de sarbatori, sau pentru oaspeti. Rolul sau sarbatoresc este aratat si de faptul ca de obicei nu are sistem de incalzire.

In pod se pastrau in primul rand proviziile � lazile mari pentru cereale, putinile cu branza � si tot aici se agata carnea pentru a fi afumata.

In pivnita se depozitau fructele, butoaiele cu tuica sau vin, vasele cu muraturi si zarzavaturile. Pivnita insa nu apare in componenta caselor de pe tot cuprinsul tarii.casuta
La inceputul secolulului al XIX-lea, cel mai intalnit tip de locuinta era casa cu o singura camera. Apare apoi casa cu camara, incaperea de locuit continuand sa se numeasca �casa�. Casa cu camara se mai intalneste si astazi in Muntii Apuseni.

O noua etapa o reprezinta casa cu tinda, raspandita in special in nordul si centrul Transilvaniei, in Moldova, nordul Olteniei si Muntenia.

Un alt tip de locuinta cuprinde camera de locuit, tinda si camara de alimente.

Locuinta traditionala cu planul cel mai complex are doua camere despartite printr-o tinda, in fundul careia se afla camara. Camara se putea gasi si de-a lungul peretelui din spate al camerei de locuit. Una din incaperi (camera curata) se foloseste doar ocazional, in zilele de sarbatoare sau pentru oaspeti.

Caracteristica pentru casa romaneasca traditionala, indiferent de tipul acesteia, este prispa, asezata in cele mai multe cazuri la fatada casei. Prispa constituie un spatiu de adapost, dar si de munca. Ea are un rol foarte important in estetica locuintei, fiind frumos impodobita.

Casa taraneasca se dezvolta de obicei pe orizontala. De aceea, locuinta cu un singur nivel este intalnita fara exceptie in toate satele Romaniei, indiferent de vechime, plan sau arhitectura. Casa cu etaj se gaseste in proportie de 40%, aparand la sate incepand cu secolul al XVIII-lea. La parter erau situate pivnitele, camarile si mai tarziu bucatariile de vara si chiar odaile de locuit. La etaj se gaseau camerele de locuit si cele cu caracter sarbatoresc.

In Muntenia, Oltenia, Moldova si Dobrogea, casele cu etaj amintesc de constructiile din Peninsula Balcanica. In aceste zone se diferentiaza doua tipuri de case: casa intarita, asemanatoare culelor (locuinte boieresti fortificate), la care scara de acces era aparata de un zid si o usa puternica si casa cu foisor, la care in dreptul etajului se afla un spatiu larg cu functie practica, numit si cerdac. Casa cu foisor, intalnita la sud si est de Carpati, este unul din cele mai valoroase tipuri ale arhitecturii romanesti. Foisorul este de fapt o largire a prispei in dreptul intrarii in locuinta, casa fiind construita pe o temelie inalta de piatra, intrarea in pivnita fiind situata sub foisor.

Si in Transilvania, in zona Hunedoarei, apar case cu etaj inrudite cu cele oltenesti, locuinte monumentale construite din piatra (de altfel, in zona Hateg isi inaltasera regii daci cetatile, deci arhitectura in piatra are aici o veche traditie).

In jurul Sibiului se intalneste casa cu pridvor, o constructie asemanatoare cu foisorul, insa si cu influente sasesti.

casadeal
Cele mai multe si mai interesante case cu etaj se intalnesc insa in sudul Carpatilor. Acestea au la parter o pivnita incapatoare, usor de supravegheat, adapost ideal pentru viticultorii si pomicultorii din zonele de deal si munte.

Se intalnesc si locuinte de pamant sau chirpici, in campia Munteniei si a Olteniei.

Acoperisul caselor este de obicei in patru ape, exceptiile fiind datorate contactului cu populatiile straine. Pe coama acoperisului se asaza randuri de sindrile taiate in forme diferite, iar la capete pot sta bucati de lemn sculptat, numite tepi. Tepii pot fi si din ceramica smaltuita, viu colorata, reprezentand de obicei pasari.

Camera de locuit si camera curata contin un mobilier adaptat functiei lor. Interiorul se caracterizeaza prin patru puncte de greutate, repartizate simetric unul fata de celalalt: coltul cu sistemul de incalzit sau preparat hrana; coltul cu patul; coltul cu lavitele (asezate in unghi) si fata de masa; coltul cu dulapul de vase. Centrul incaperii ramane liber. Tot acest aranjament este dovada unei atente economii de spatiu, piesele de mobilier fiind de multe ori incastrate in pereti sau fixate in pamant, formand un schelet fixat pe doua sau trei dintre laturile incaperii.

Decoratii si motive decorative

Locuinta era un adapost in fata intemperiilor, a strainilor, dar trebuia sa ofere protectie si fata de fiintele nevazute care populau credintele taranilor. De aceea, stresinile, ferestrele, usile, vatra si grinzile tavanului erau impodobite cu un decor cu caracter protector, superstitios.

Decoratia cea mai bogata se intalneste la prispa si foisor, care erau ideale pentru sculptura. Motivele predominante sunt cele geometrice, insa apar si elemente florale, zoomorfe si chiar stilizari antropomorfe, numeroase simboluri legate de credintele trecutului.

Porti si garduri

poarta
Portile si gardul, care protejau taranii de duhurile malefice, purtau uneori diverse simboluri cu caracter protector.

Uimesc prin frumusetea decoratiilor portile monumentale de lemn din Maramures, Targu Jiu, Sibiu, Fagaras, Cluj, Valcea, Buzau, Ciuc si Odorhei, unde pe toata suprafata stalpilor apar ornamente geometrice si vegetale.

Portile din piatra se intalnesc mai ales in Transilvania, unde e mai dezvoltata arhitectura din caramida.

La constructia gardurilor se foloseau ca materiale de constructie nuielele, ulucii, trestia si mai putin caramida sau piatra.


Spaţiul administrativ

Spaţiul administrativ în care se desfăşoară activitata gospodarilor a căpătat denumirea de gospodărie şi cuprinde atât locuinţa propriu-zisă cât şi anexele aferente cu întreg spaţiul deţinut. Gospodăria extinsă cuprinde şi spaţii de grădină de legume, livadă, teren arabil în funcţie de obiceiurile specifice diferitelor zone. Gospodăria românească tradiţională este diferit organizată şi dezvoltată în funcţie de posibilităţile materiale şi cultura gospodarilor.
[modifică] Gospodăria ţărănească - Scurt istoric

În societăţile premoderne, importanţa gospodăriei ţărăneşti, şi a ţăranului agricultor ca lucrător al pământului şi mai ales crescătorului de animale este primordială. Este remarcată importanţa socială deosebită a ocupaţiei ţăranului, care este producător de bunuri şi materii prime, a cărui muncă presupune un surplus de materie primă care să aducă hrană şi celorlalte clase sociale, care nu se ocupă cu agricultura sau creşterea animalelor. Cu cât surplusul de produse rămas de la gospodăria ţărănească este mai mare cu atât mai uşor se vor hrăni şi celelalte gospodării. Deci, cu cât gospodăria ţărănească este mai prosperă, şi mai bine utilată cu atât se vor hrăni celelalte clase sociale mai bine. De altfel, gospodăria ţărănească a reprezentat multă vreme baza economică a societăţii.

Istoria a influenţat aşezarea gospodărească creând necesităţi deosebite. Astfel apare în zona de Sud-Est a României, în perioadele când năvălirile turcilor şi tătarilor erau foarte dese, locuinţa sub pământ, bordeiul. Bordeiul, este o construcţie cu dimensiuni reduse, care se poate efectua repede, săpând pământul. El poate avea formă paralelipipedică sau rotundă şi este acoperit cu paie, cu nuiele sau şiţă, materii prime la îndemână. Are o singură cameră, ferestrele mici acoperite cu membrană din vezică de bou, pentru a păstra căldura sau cu şiţă de lemn. În perioadele mai blânde istoric, bordeiul prezintă o anexă laterală săpată în pământ care preia rolul de cămară sau cameră pentru depozitarea alimentelor.

Vatra este construită în mijlocul încăperii din piatră, pământ şi din lut şi are dublu rol - acela de încălzire şi de preparare a hranei familiei, iar fumul se înalţă ieşind prin mijlocul acoperişului.

În zona Transilvaniei, zonă apărată de lanţul muntos al Munţilor Carpaţi, deci mai puţin ameninţată de năvălirile barbarilor, bordeiul apare săpat în grădină, având rol de cămară răcoroasă pentru păstrarea alimentelor.

În perioadele calme ale istoriei gospodăria ţărănească din Sud-Est evoluează, începând să fie înălţată deasupra pământului, construită din bârne de salcâm, lipite cu chirpici şi fiind alcătuită din două încăperi, acoperită cu stuf sau nuiele de salcie sau salcâm, esenţe des întâlnite în zonele de luncă. Astfel s-a ajuns ca în zilele noastre, gospodăria din această zonă, să fie cel mai adesea construită din cărămidă, fie arsă, fie nearsă, acoperită cu olane sau cu şită din lemn. Alături s-a adăugat şi pridvorul din lemn care completează spaţiul casnic şi preia unele din activităţile desfăşurate în casă, pentru perioada de vară fierbinte. De asemenea multe gospodării se completează cu fântâni proprii, unele chiar la mare adâncime.

Gospodăriile situate în Transilvania secolelor XII-XVI, având în vedere preluarea apărării marginilor Regatului Ungariei de desele năvăliri turceşti şi tătăreşti, încep să dezvolte un caracter militar, prin popularea cu soldaţi ai imperiului, transformându-se în mici cetăţi întărite, construite din piatră şi cărămidă, împrejmuite cu ziduri puternice, crenelate. Gospodarii lor sunt fie localnici crescători de animale, agricultori sau cavaleri ai gărzilor, cu soldaţii lor.

În prezent în zona Transilvaniei majoritatea gospodăriilor sunt alcătuite de: casă, căsuţă continuate cu şop cu spaţiu pentru depozitarea uneltelor, şură mare sub care se adăpostesc coteţele pentru porci. Casa este înaltă cu fundaţie adâncă construită din piatră de râu, pe beci şi deţine de cele mai multe ori trei încăperi: tinda care a preluat rolul holului de intrare, camera dinainte şi cameră de zi, care uneori preia şi rolul bucătăriei. Căsuţa este casa bătrânească păstrată pe curte, în ea locuind de multe ori bătrânii, părinţii. Acolo unde au rămas numai familiile tinere căsuţa preia rolul bucătăriei şi locuinţei de vară. Gospodăria este continuată cu grădina de legume, urmată de livada de pomi fructiferi. Curtea este închisă aproape ca o cetate, cu poartă înaltă din blană de brad sau stejar şi zid de piatră. Ferestrele sunt ferecate cu obloane de lemn gros cu balamale metalice.

Zona Munţilor Apuseni, Mocanii

La începutul sec. al XX-lea gospodăriile locuitorilor din această zonă prezintă aşezarea cu case risipite pe coamele dealurilor, printre fâneţe, creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului fiind ocupaţiile de bază ale locuitorilor. Caracteristică zonei este casa cu moară, constituită din cameră de locuit, cămară, pridvor la faţadă, piuă şi presă pentru ulei, vâltoare, grajduri pentru animale şi şură mare, monumentală împrejmuite cu gard de răzlogi şi vramniţă.[2]

Zona Ţării Zarandului

Caracteristică acestei zone pomicole pentru sfârşitul secolului XIX este gospodăria cu curtea închisă de casă şi de construcţiile anexe, pentru economisirea terenului. Gospodăria cuprinde: casa alcătuită din tindă, două camere de locuit şi pridvor la faţadă, sistem de încălzire: sobă oarbă cu vatra în tindă. Bucătărie de vară, şopru, cămară, colnă pentru căzile cu borhot, (fructe fermentate), ţuică, şură cu grajd, cămară pentru unelte, coteţe de porci, cuptoare de uscat fructe în livada gospodăriei. Gospodăria se închide cu poartă înaltă şi deţine cel mai adesea fântână cu roată.

Zona Podgoria Albă

Această zonă viticolă se caracterizează spre sfârşitul sec. al XVIII-lea prin gospodăria cu curte simplă, caracteristică aşezărilor răsfirate. Casa prezintă două camere de locuit, cămări, pridvor pe trei laturi şi pivniţă. Sistem de încălzire: vatră liberă cu ploatăn - cuptor de pâine în tindă, şură cu grajd, fânar „în furci” pentru adăpostirea furajelor, cămară, colnă, coteţ de porci, teasc de struguri, poartă înaltă cu porumbar şi este închisă cu garduri de răzlogi, de nuiele împletite şi de scânduri. Majoritatea gospodăriilor au fântână cu cumpănă.

Zona Câmpiei Transilvaniei

Trăsătura principală pentru a doua jumătate a sec. al XIX-lea este gospodăria cu curte simplă, casă cu tindă, cameră de locuit şi pridvor pe două laturi, cuptor de pâine în tindă, vatră liberă, şură de îmblătit (construcţie caracteristică zonelor agricole), grajd pentru animale, cămară pentru produse cerealiere, groapă pentru cartofi, două coteţe de porci, coştei (construcţie din nuiele împletite) pentru păstrat porumbul, fântână cu cumpănă.

Zona etnografică a Ţării Năsăudului

Caracteristică este gospodăria cu curte simplă, casă cu tindă, cameră de locuit, cămară şi pridvor pe două laturi, cuptor de pâine, cu vatră, şură cu două grajduri şi colnă, piuă de ulei, presă cu pene, fânar, două coteţe de porci, poartă înaltă şi gard din şipci de brad fântână cu roată.

Zona Călata

La începutul sec. al XIX-lea forma cea mai des întâlnită este gospodăria cu curte simplă, casă cu cameră de locuit, tindă şi pridvor la faţadă, cuptor de pâine cu „băbătie” (sistem care apără acoperişul de scântei); şură cu grajd şi colniţă, cămară, colnă, coteţe, poartă scundă şi gard de „cepuri” (nuiele de brad împletite vertical), fântână cu cumpănă.

Zona Maramureşului

Specifică zonei Maramureşului în sec. XVII-XVIII este gospodăria cu curte dublă (curtea casei, curtea animalelor). Casa este alcătuită din tindă, cameră de locuit, cămară, pridvor la faţadă şi prisacă, pereţi de lemn netencuiţi în interior, cuptor cu „prichici” (ramă masivă de lemn, decorată, care mărgineşte vatra), fântână cu roată, poartă înaltă, sculptată (în curtea casei) şi gard de nuiele, colnă pentru mijloacele de transport, şură cu două grajduri, fânar cu acoperiş fix, fânar cu acoperiş mobil, coteţ de porci, fântână cu cumpănă, coştei de porumb.

Dotări moderne

Standarul locunţei din gospodăriile ţărăneşti a crescut la sfârşitul secolului XX atât prin inventarul îmbogăţit cu mobilier de fabrică, telefon mobil, televizor color, maşină de spălat şi nu de multe ori apă curentă adusă de pompă de la fântână, cât şi adăugarea la construcţie a băii şi a garajului pentru maşină. Creşterea gradului de comfort a fost posibil şi datorită veniturilor suplimentare în bani, aduse în gospodărie prin angajarea ţăranilor, sau a unora dintre membrii gospodăriei, la fabricile din oraşele apropiate. Acest lucru a făcut cu putinţă contractarea de credite în lei aducând un aport financiar sporit gospodăriei.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one